Cum să obții un credit imobiliar

Ce sunt creditele imobiliare? Care este cel mai bun imprumut imobiliar pentru nevoile tale? De ce sa apelezi la un credit imobiliar? Multi isi pun aceste intrebari si informatiile oferite online sunt prea putine despre acest subiect. Afla totul aici.

imprumuturi imobiliare

De ce ai dori un Credit Imobiliar?

O veche vorba româneasca spune că nu te poți numi om până nu ai plantat un copac, ai dat viața unui copil și ai construit o casă. La vremea respectivă a avea o casă presupunea   exclusiv munca depusă cu sudoarea mâinilor, la care participă întreaga familie sau chiar întreaga comunitate. Acum vremurile s-au schimbat. Modul de viață, dar și regulile sociale au transformat efortul fizic în efort financiar. Desigur, până la urmă, modul în care câștigi banii necesari cumpărării sau construcției locuinței presupune tot munca: fizică sau intelectuală, după caz, remunerată cu banii din care îți vei achita casa. Dar de cele mai multe ori e aproape imposibil să strângi toată suma de bani de care ai nevoie pentru “acasă”, iar aceasta stare de fapt a făcut posibilă apariția unui instrument financiar dedicat acestui scop: creditul imobiliar. Despre creditele imobiliare, dar în special despre cum puteți obține credite imobiliare avantajoase vom vorbi în rândurile care urmează.

 

Achiziționarea unei locuințe e un angajament financiar important, de cele mai multe ori pe termen lung și foarte lung - câteva zeci de ani. Sunt multe aspecte de luat în considerare înainte de a lua o decizie: planul de rambursare, dobândă fixă sau variabilă, costuri de contractare a creditului și așa mai departe. Fie că intenționezi să îți cumperi prima locuință, să renovezi sau să investești, iată câteva aspecte importante pe care trebuie să le cunoști.

Ce sunt creditele imobiliare?

Creditele imobiliare sunt împrumuturi destinate cumpărării unui bun imobil - apartament, casă, sau orice altă construcție cu destinație de locuință ori spațiu pentru activități profesionale. Dat fiind că sunt de obicei cele mai scumpe bunuri pe care o persoană și le va cumpăra într-o viață, este important să te informezi corect și complet despre diferite diferitele tipuri de credit imobiliar.

Credit imobiliar vs credit ipotecar

Poate că ai auzit deja de amândouă dar n-ai băgat de seamă diferența, sau poate ai crezut că sunt două exprimări diferite pentru același lucru. Ei bine, există o diferență majoră între creditul imobiliar și cel ipotecar. Diferența dintre cele două tipuri de împrumut este obiectul care se constituie ca și garanție:

  • în cazul creditului imobiliar se acceptă o altă locuință sau imobil aflate în proprietatea sau coproprietatea cumpărătorului;
  • la creditul ipotecar garanția o constituie tocmai locuința sau imobilul care face obiectul creditului.

Credit imobiliar cu avans vs. credit imobiliar fără avans

Nu te aștepta să cumperi o locuință fără avans. De fapt, cel mai mic avans în acest caz este pentru programele de tipul “Prima Casă”, în valoare de 5%. Dacă din varii motive, precum criteriile de eligibilitate sau fereastra destul de îngustă a perioadei de acordare, această posibilitate nu poate fi luată în considerare, bugetează-ți minim 15% ca sumă pentru avans.

Întra-adevăr, există credite imobiliare fără avans, însă nu sunt destinate cumpărării de locuințe, ci renovării sau reconsolidării acestora. Până la urmă e vorba de suma maximă care se împrumută și care în cazul creditelor imobiliare fără avans este departe de a fi suficientă pentru a-ți cumpăra o casă.

Așadar, dacă plănuiești să te așezi la casa ta, ia în considerare că majoritatea instituțiilor financiare solicită un avans între 15%-20% pentru împrumuturile în lei (RON), acesta crescând până la 20%-25% pentru EUR și chiar mai mult în cazul alor valute. Sunt mai multe elemente variabile și fiecare instituție are propria politică de creditare, iar printre criteriile de stabilire a avansului, pe lângă moneda în care se solicită împrumutul, se numără: gradul de bonitate al solicitantului, valuta în care încasează veniturile, rata inflației, rata medie a dobânzilor monetare stabilită de BNR (de ex. ROBOR și EURIBOR) ș.a.

Credit cu garanție imobiliară

Un împrumut este o investiție pentru instituția financiară care îl acordă, investiție care trebuie să aducă un randament acesteia. De aceea, minimizarea riscurilor este foarte importantă pentru orice creditor, fie bancă sau instituție financiară nebancară. Printre măsurile care țin sub control riscurile unui credit pe termen lung se numără și garanția imobiliară.

Să vedem care sunt aspectele pro și contra ale acestor tipuri de credite:

Dezavantaje

  • avans considerabil, de minim 15%, de care trebuie să dispui deja din alte surse;
  • ipoteca sau garanția imobiliară, după caz. Aceasta este înregistrată în Cartea Funciară la care este arondat mobilul, ceea ce înseamnă că locuința nu poate fi vândută sau înstrăinată până ce creditul nu a fost achitat integral;
  • obligativitatea încheierii unor asigurări, altele decât obligatorii.

Avantaje

  • Perioada îndelungată de rambursare este probabil cel mai mare avantaj al acestor tipuri de credite. Dacă vârsta îți permite, poți opta pentru o perioada de rambursare de până la 35 de ani, ceea ce reduce povara resimțită lunar de plata ratelor precum și gradul de îndatorare. Acesta din urmă este un indicator important pentru că vă poate oferi șansa contractării și a altor credite pe durata contractului de credit imobiliar. De exemplu a unui credit de nevoi personale.
  • Diversitatea tipurilor de venituri acceptate: salarii, pensii, diurne, venituri obținute din activități independente, din drepturi de autor, dividende, chirii etc. Fiecare instituție financiară are propria sa politică în ceea ce privește veniturile acceptate. Mai multe informații poți obține accesând acest simulator de credit imobiliar.
  • Se iau in calcul veniturile a mai multor codebitori, care girează cu propriile venituri rambursarea creditului. Aceștia pot fi membri ai familiei sau chiar cunoștințe fără nicio legătura de rudenie cu tine.
  • Posibilitatea de rambursare anticipată, fără niciun cost suplimentar, exceptând dobânzile și comisioanele agreate prin contractul de credit, calculate la zi.
  • Gradul maxim de îndatorare în cazul creditelor imobiliare poate ajunge până la 60%. Asta înseamnă că rata poate reprezenta mai mult de jumătate din venitul tău lunar. De     exemplu, dacă ai un venit de 3.000RON/lună și nu ai alte obligații financiare, rata lunară poate fi de până la 1.800RON.

Calculator de credit imobiliar

Înainte să îți pierzi timpul în trafic sau pe la ghișee îți recomandăm să profiți de simulatoarele online de credite imobiliare care sunt puse la dispoziție fie de instituțiile financiare fie de brokerii de credite. Poți să îți dai seama din capul locului dacă ești eligibil să primești un astfel de împrumut și să alegi creditul imobiliar avantajos pentru tine.

Iată costurile la care trebuie sa faci o analiză comparativă înainte sa te hotărăști asupra creditului imobiliar potrivit pentru tine:

  • rata anuala a dobânzii - este principalul cost al oricărui credit. Tocmai din această cauză ratele dobânzii sunt relativ uniforme pe piață și diferențele provin din alte costuri;
  • comisionul de analiză a dosarului (sumă fixă);
  • comisionul lunar aplicat la sold;
  • costul de administrare al contului curent;
  • pachetul de asigurări solicitat de creditor.

Acestea sunt principalele costuri ale unui credit imobiliar, dar, în funcție de instituția de la care alegeți să contractați acest împrumut, pot apărea și alte costuri. Analizați cu atenție oferta fiecăreia, *în special acele propoziții ascunse în spatele steluțelor. Accesați portalurile specializate în si-mularea de credite imobiliare și comparați rezultatele.

Să fie într-un ceas bun!

Imprumuturi gratuite
Credit Prime
1000 lei / 30 zile
Telecredit
2000 lei / 30 zile
Viva Credit
2000 lei / 35 zile
Credit Fix
2000 lei / 55 zile
Zaplo
1000 lei / 30 zile

Adauga comentariu

########     ###    ##     ##  #######  ##     ## 
##     ##   ## ##   ##     ## ##     ## ##     ## 
##     ##  ##   ##  ##     ## ##     ## ##     ## 
########  ##     ## ##     ## ##     ## ##     ## 
##   ##   #########  ##   ##  ##     ##  ##   ##  
##    ##  ##     ##   ## ##   ##     ##   ## ##   
##     ## ##     ##    ###     #######     ###    

Logheaza-te sa ascunzi acest camp

Comentarii